IMSAT merge spre afaceri de 60 de milioane de euro, susţinute de contracte din Brazilia până în Rusia

Cemex

Firma de instalaţii şi automatizări industriale IMSAT, controlată de grupul francez SNEF, ţinteşte pentru acest an afaceri de 57 mil. euro, o creştere de 13% care ar urma să fie susţinută în special din lucrări pe pieţe externe, de la Brazilia şi SUA până la Polonia şi Rusia.

 

Înfiinţată în 1962 şi deţinută majoritar din 2007 de SNEF, un grup industrial cu afaceri de peste 900 mil. euro, IMSAT este specializată pe lucrări de inginerie şi montaj mecanic, instalaţii electrice şi lucrări pentru infrastructura de telecomunicaţii. Exportul reprezintă peste 50% din activitatea companiei, care se desfăşoară în prezent pe patru continente, prin lucrări la instalaţiile de vopsire sau electrice ale unor fabrici de automobile din Brazilia, SUA şi Europa.

 

Peste 60% din afaceri sunt realizate pentru clienţi din industrie, iar sectorul cimentului este unul dintre clienţii tradiţionali, inclusiv pentru grupul SNEF, care deţine pe piaţa locală o firmă de inginerie dedicată acestei industrii, cu afaceri de 7,3 mil. euro în 2013.

 

„Contribuţia cimentului la afaceri variază de la an la an. Acum patru ani am avut un proiect în Letonia la care au contribuit mai multe firme din grup, pe un contract de 50 de milioane de euro, din care IMSAT a luat 24 mil. euro. Apoi industria cimentului şi-a restrâns activitatea, iar contractele au ajuns la 7-8 milioane de euro pe an“, a spus Marius Doru, directorul de marketing al IMSAT.

 

Astăzi, compania realizează proiectarea, livrarea şi montajul mecanic pentru o nouă linie de producţie a uzinei Holcim din Volsk, un oraş din sudul Rusiei europene cunoscut ca un centru important al fabricării cimentului.

 

Pe piaţa locală, IMSAT a participat în trecut la lucrările de modernizare ale fabricilor deţinute de principalii jucători, respectiv Holcim, Lafarge şi CarpatCement. Primii doi au decis anul acesta să fuzioneze, însă pentru ca tranzacţia să obţină aprobarea autorităţilor de concurenţă Lafarge va renunţa la activele din România, lista incluzând două fabrici de ciment, o staţie de măcinare şi mai multe staţii de betoane. Fuziunea ar putea aduce noi oportunităţi de business pentru firme precum IMSAT, cu condiţia ca noul proprietar al fabricilor Lafarge să îşi asume şi un buget generos de investiţii.

 

„Suntem implicaţi în industria cimentului în proiecte de modernizare, care reprezintă, în mare parte, proiecte de eficientizare a consumului de energie; Din cauza creşterii preţurilor energiei, industriile energofage vor apela la proiecte de optimizare a consumului, prin utilizarea ultimelor echipamente, cu o eficienţă energetică superioară celor din generaţiile vechi“, a arătat Doru.

 

 

Încă o fuziune

 

Alţi clienţi importanţi ai IMSAT sunt grupul american General Electric, pentru care compania furnizează cabine de comandă pentru turbinele de gaz, şi cel francez Schneider Electric, care cumpără din România substaţii electrice complete, integrate în containere. Ambele sunt produse la fabrica IMSAT din Giurgiu şi ajung, de la uzinele europene ale celor două grupuri, în toată lumea.

 

General Electric a ajuns recent la un acord cu grupul Alstom şi statul francez pentru a prelua o parte din activele de energie ale Alstom, inclusiv producţia de turbine de gaz, cedând în schimb operaţiunile de sisteme de semnalizare pentru cale ferată. Deal-ul nu va afecta afacerile IMSAT, care lucrează pentru Alstom la reabilitarea unei hidrocentrale din Haiti, a precizat directorul companiei.

 

„Deocamdată nu avem semnale foarte clare că s-ar opri proiecte, dar nu se ştie. În cazurile acestea de fuziuni sau preluare de activităţi, în general apar unele modificări de strategie, dar asta nu înseamnă neapărat că vom fi afectaţi. De altfel, am primit un mesaj de la Alstom că totul decurge normal.“